Primele apartamente de tip open space le-am descoperit după anul ’90, în filmele în care am simțit că am locuit. Locurile sunt sinonime cu stări psihice, iar acolo pe canapeaua din Seinfeld sau pe cea din serialul Friends mă simțeam bine.
Există filme în care ajungem să locuim, altele din care vrem să plecăm și mai există acele filme care ne care fac să cădem pe gânduri. Așa cum este noul Avatar.
De aproape o lună, se tot vorbește despre Avatar – The way of water. Unii spun că personajele sunt prea albastre, că efectele speciale din film nu-ți mai lasă suficientă atenție pentru nachos și popcorn, că e un film lung, captivant! Și, daa! chiar așa este. Filmul, în sine, este o experiență de unde pleci cu câteva idei și concluzii.
Prima care cumva se leagă de ceea ce văd și gândesc zilnic, este cea legată de comunitate și de acceptare. Mai exact, atunci când Jake Sully, Neytiri și copiii lor fug într-un teritoriu îndepărtat şi caută refugiu în Metkayina Village, la clanul oceanic. Atunci ei învață să trăiască într-o altă comunitate, se adaptează obiceiurilor. Sentimentele creează punți, așa că învățăm și noi, odată cu ei să ne integrăm într-o lume nouă. Intrăm într-un dialog cu ființele sălbatice, experimentăm cu entuziasm fiecare scenă, respirăm odată cu ei, zburăm, învățăm să respirăm subacvatic și ne adaptăm unei noi civilizații. Experimentăm sentimentul unei lumi magice și momente de uimire prin cunoașterea unei culturi noi – cultura Na’vi.
Cu toate că filmele SF nu excelează la capitolul replici, noul Avatar este presărat cu o mulțime de mesaje așezate pe cel mai reușit soundtrack. “This family is our fortress.” (cearta dintre Jake Sully și Neytiri ), “strong heart,” “The Great Mother holds all her children in her heart”, “The way of water has no beginning and no end,” – acestea sunt câteva dintre cele evidente. Aparte de acestea, descifrăm altele în apă, aer, copaci, flori, tot, tot ce înconjoară acea planetă. Iubirea are un limbaj universal, iar cei de pe Pandora se conectează cu animalele care le sunt și suflete pereche. Și cumva, personajele ne transmit o lecție de blândețe și ne spun: “Nu distruge sentimente. Protejează-le.”
În fine, acum, dacă este să trec de la cinematografie la viața reală, unde nu este vorba doar de ficțiune pură ci de situații reale, vreau să vă povestesc despre cum arată începutul unei noi lumi, și pilonii pe care este clădit…
Observ cum se construiesc proiecte de case încă din stadiul de schițe, văd duplexuri în construcție, locuri noi care se dezvoltă, comunități care se creează, cartiere care prind viață. În toate mi se vorbește despre comunitate, armonie, siguranță. Mie mi-ar plăcea să mi se vorbească despre oamenii care vor locui aici, despre acceptare, respect, onestitate, protecție, siguranță. În fond, cartierele prind viață nu pentru că sunt construite de dezvoltatori, ci pentru că sunt însuflețite de Oameni. Și indiferent de arhitectură sau spațiu, ele prind conturul personalităților celor care îl locuiesc. Iar dacă filmele ne arată și ne pregătesc sufletește pentru sfârșitul lumii, realitatea ne arată că sufletește, lumea nu este pregătită pentru sfârșitul omenirii și al Omeniei. În care găsim Totul.
Da, știu că ficțiunea bate realitatea, însă ceea ce cred, este că noile comunități care se formează aici, lângă noi, se vor dezvolta pe pilonii unor personalități armonioase. Așa cum este Le Villette - cartierul din mijlocul naturii.
C.S.